Peste 11.400 de doze de vaccin împotriva rabiei au fost livrate în Republica Moldova, în anul 2025. Vaccinurile au fost achiziționate cu sprijinul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Pentru procurarea vaccinului, au fost alocate peste 562.000 de lei din fondul măsurilor de profilaxie. Primul lot, destinat pentru anul 2025, a fost recepționat în luna ianuarie și a inclus 7.000 de doze de vaccin antirabic și 42 de flacoane de imunoglobulină antirabică. Iar cel de-al doilea lot, peste 4.400 de doze de vaccin, a ajuns în Republica Moldova în luna iulie.
Rabia este o boală infecțioasă virală, prevenibilă prin vaccinare, care afectează sistemul nervos central (creierul și măduva spinării), atât la animale, cât și la oameni. Animalele infectate răspândesc boala prin intermediul salivei, în cazul mușcăturii sau prin contactul cu țesutul cerebral, în cazul sacrificării și tranșării animalelor.