Hepatita B este o infecție hepatică virală cauzată de virusul hepatic B, care poate pune viața în pericol. La nivel mondial, hepatita virală B este o problemă majoră de sănătate publică. Se estimează că 296 de milioane de oameni sunt purtători cronici ai virusului hepatic B, care provoacă aproximativ 820.000 de decese anual.

Hepatita B se răspândește cel mai frecvent prin expunerea la sânge și fluide corporale infectate, cum ar fi saliva și fluidele menstruale, vaginale și seminale; de la mamă la copil, în procesul de naștere (transmitere verticală); reutilizarea seringilor contaminate sau a obiectelor ascuțite, fie în instituțiile medicale, în comunitate sau în rândul persoanelor consumatoare de droguri;
transmiterea sexuală este mai răspândită la persoanele nevaccinate cu mai mulți parteneri sexuali.

Majoritatea persoanelor infectate nu prezintă niciun simptom. Simptomele includ: icter (îngălbenirea pielii și a ochilor), urină închisă la culoare, oboseală extremă, greață, vărsături, dureri abdominale. Virusul hepatitei B poate supraviețui în afara corpului cel puțin 7 zile. Perioada de incubație variază între 30 și 180 de zile. Infecția cu hepatita B dobândită la vârsta adultă duce la hepatită cronică în mai puțin de 5% din cazuri, în timp ce infecția la sugari și în copilăria timpurie provoacă hepatită cronică în aproximativ 95% din cazuri. Aceasta este baza pentru consolidarea și prioritizarea vaccinării sugarilor și a copiilor. Virusul hepatitei B este de 100 de ori mai contagios decât virusul HIV. Aceasta înseamnă un risc crescut de contaminare, chiar și la o singură expunere sau la o expunere de scurtă durată la sângele sau fluidele corporale infectate.

Vestea bună? Vaccinarea adulților împotriva hepatitei virale B este recomandă grupurilor cu risc sporit de infectare. Este vorba despre lucrătorii medicali, persoanele care locuiesc cu un membru diagnosticat cu hepatită B cronică, cei care călătoresc în zone cu rată mare de infecție, persoanele care întrețin relații sexuale neprotejate cu parteneri multipli sau cu o persoană diagnosticată cu hepatita B, cei care folosesc droguri injectabile și își împart acele.

Vaccinul se administrează intramuscular, în 3 doze (imunizarea propriu-zisă și două rapeluri) timp de 6 luni. Prin vaccinare, organismul produce anticorpi, care apară persoana de infecțiile ulterioare. Întrucât virusul hepatitei D poate exista doar asociat cu virusul B, vaccinarea împotriva hepatitei B protejează și împotriva virusului hepatitei D, dar nu și împotriva altor forme de hepatită virală (A, C, E etc.). Prin vaccinare se asigură atât prevenirea hepatitei B acute, cât și evoluția bolii către hepatită cronică și urmările ei grave: ciroză și cancer hepatic.

Vaccinarea contra hepatitei virale B a persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare se efectuează conform schemei 0-1-6 luni sau 0-1-2 luni (persoanele cu risc direct de infectare), cu aplicarea dozei a 4-a de vaccin peste 12 luni. Persoanele care au depășit 18 ani și nu au fost vaccinate până la această vârstă, dar și adulții cu vârsta cuprinsă între 18 și 59 de ani care nu sunt parte a grupurilor de risc sporit de infectare și nu au fost vaccinați anterior, dar doresc să se vaccineze împotriva hepatitei virale B, au acces la vaccinul hepatic B și pot fi vaccinați la solicitare.

Vaccinul este sigur și bine tolerat. Reacțiile adverse sunt, de obicei, ușoare: durere la locul injectării, febră ușoară sau oboseală. Conform OMS, din 2016 toate țările sunt invitate să colaboreze pentru a elimina până în anul 2030 hepatitele virale B și C, o amenințare pentru sănătatea publică. Pentru a atinge acest obiectiv, vaccinarea este una dintre cele mai eficiente măsuri și o opțiune rentabilă pentru controlul și prevenirea hepatitei B și a sechelelor sale pe termen lung la scară globală.