Vaccinul împotriva gripei sezoniere

DESPRE INFECȚIE

Gripa este o afecțiune virală contagioasă cu apariție sporadică, epidemică sau chiar pandemică, determinată de infecția cu virusurile gripale. În prezent, sunt identificate trei tipuri de virusuri antigripale –  A, B și C. Virusul antigripal A este unul dintre cei mai contagioși, fiind patogen atât pentru om, cât și pentru animale.

Mutațiile virusurilor apar atunci când două subtipuri de virus gripal A, de la diferite specii, afectează momentan aceeași gazdă. Acestea se pot reasorta și duc la apariția unui nou virus gripal total diferit de cele precedente, inclusiv antigenic, care nu poate fi recunoscut de anticorpii serici produși de tulpinile sezonului precedent. Anume din cauza acestor mutații apare necesitatea elaborării noilor vaccinuri în fiecare an, reieșind din tipul circulant la moment în societate.

SIMPTOMELE ȘI COMPLICAȚIILE BOLII

Gripa se manifestă prin tuse, dureri în gât, rinoree, stare de oboseală excesivă, vărsături sau diaree (se manifestă mai ales în cazul copiilor). Oricine se poate îmbolnăvi de gripă, însă anumite persoane sunt mai vulnerabile și au nevoie de atenție specială. Copiii mici (de la 6 luni în sus), vârstnicii, femeile însărcinate și persoanele cu boli cronice (cardiovasculare, pulmonare, renale, hepatice, sangvine sau diabet) sunt mai expuși riscului de complicații severe, spitalizare sau chiar deces.2

Complicațiile gripei includ infecții pulmonare precum pneumonia și bronșita, precum și inflamații ale căilor respiratorii superioare, cum ar fi sinuzita și laringita. De asemenea, gripa poate agrava afecțiunile cronice existente și poate provoca complicații grave, cum ar fi encefalita (inflamația creierului) și miocardita (inflamația mușchiului inimii).

VACCINUL ANTIGRIPAL

Vestea bună? Vaccinul împotriva gripei sezoniere este recomandat, în special, pentru persoanele din grupurile de risc, cum ar fi lucrătorii medicali, vârstnicii, gravidele și persoanele cu afecțiuni cronice. O serie de studii au demonstrat că, pe lângă faptul că vaccinul ajută la protejarea gravidelor de gripă, un vaccin antigripal administrat în timpul sarcinii ajută la protecția bebelușului timp de câteva luni după naștere, când este prea mic pentru a fi vaccinat. 

Vaccinarea este singura și cea mai eficientă metodă de prevenire a complicațiilor postgripale, a deceselor, dar și a epidemiilor. Imunizarea în masă a populației poate preveni 80-90% dintre îmbolnăvirile la copii și adulți, iar în caz de îmbolnăvire a celor vaccinați, gripa decurge ușor, fără complicații și fără decese. Totodată, vaccinarea antigripală poate reduce riscul de agravare a bolilor pulmonare cronice.

CALENDARUL VACCINĂRII

Vaccinarea antigripală în Republica Moldova începe, de obicei, în luna octombrie, și continuă pe parcursul sezonului gripal. Schema de vaccinare consta în administrarea unei singure doze. Vaccinul este destinat imunizării copiilor începând cu vârsta de 6 luni. Se recomandă administrarea concomitentă a vaccinului împotriva virusului gripal și împotriva COVID-19 (persoanelor cu vârsta 12+) în timpul aceleiași vizite, în locuri anatomice diferite.

SIGURANȚA VACCINULUI

Vaccinul antigripal este sigur și bine tolerat. Reacțiile adverse sunt, de obicei, ușoare și trecătoare: durere la locul injectării, febră ușoară sau oboseală. Organizația Mondială a Sănătății și autoritățile medicale din întreaga lume confirmă siguranța vaccinului.

Vaccinarea antigripală este un pas esențial pentru sănătatea tuturor. Este sigură, eficientă și gratuită. Discutați cu medicul de familie și luați o decizie informată. Protecția de astăzi înseamnă sănătatea și bunăstarea de mâine a copiilor și familiilor noastre, o viață mai lungă și mai plină pentru toți.

Bună. Vrei să afli mai multe informații despre vaccinarea copilului tău? Începe o conversație tastând "Salut".